Membrii fondatori ARDI

Share

Industria designului de interior din România se afla în 2023 într-un moment de transformare, iar unii dintre cei mai cunoscuți și experimentați arhitecți și designeri și-au unit forțele pentru a clădi o comunitate puternică și reprezentativă. ARDI – Asociația Română pentru Design și Inovație – s-a născut la începutul anului 2023 din nevoia de coeziune, profesionalizare și sprijin reciproc în acest domeniu în continuă evoluție. Mai jos, fiecare dintre membrii fondatori își împărtășește motivația pentru care a ales să pună bazele acestei inițiative.

Sebastian Mîndroiu, Președinte ARDI

„ARDI este o nevoie a industriei în acest deceniu: suntem într-o perioadă în care industria începe să se diversifice și să se maturizeze. Aș putea zice că suntem în perioada de adolescență a designului de interior în România și avem nevoie de cineva să ne ghideze pentru a ne dezvolta cât mai frumos.”

Alina Filipoiu

„Am fost motivată de dorința de a crea o comunitate unită care să sprijine dezvoltarea industriei de design prin reguli clare, colaborare și comunicare deschisă. Prin ARDI, mi-am dorit să oferim o platformă de suport reciproc și să contribuim la reglementarea și profesionalizarea acestui domeniu.”

Sorana Leru

„Ca arhitect, cred în puterea colaborării și a schimbului de idei, iar prin ARDI ne propunem să oferim o bază de cunoștințe solide și date relevante care să sprijine atât profesioniștii din domeniu, cât și beneficiarii finali ai proiectelor noastre.”

Eliza Yokina

„Pentru mine, ARDI este o ecuație între educație, dialog și explorare creativă, elemente esențiale în dezvoltarea unui mediu construit conștient și sustenabil. Prin expoziții, workshopuri și proiecte educaționale și colaborative cu alte asociații și ONG-uri îmi doresc să contribui la formarea unei culturi arhitecturale care să inspire generațiile viitoare.”

Adela Pârvu

„Întotdeauna am fost pasionată de documentare și cercetare, pentru că știu cât de important este să ne înțelegem ca și cultură, să vedem cine suntem și încotro ne îndreptăm. Cred cu tărie că forța unei comunități se simte atunci când începe să-și pună întrebări și să caute răspunsuri, iar în designul interior, cercetarea prin sondaje poate oferi date valoroase atât pentru industrie, cât și pentru întreaga societate. De asemenea, mi s-a părut firesc să-mi folosesc vizibilitatea pentru a promova frumosul și funcționalul creat de designeri și arhitecți români, pentru că știu că prin munca lor pot contribui la o viață mai bună pentru oameni.”

ARDI este mai mult decât o asociație – este un angajament față de viitorul designului de interior în România. Este o deja o certitudine, după două ediții de Design Day și nenumărate evenimente, că împreună putem ridica standardele, putem educa piața și putem construi un mediu în care profesioniștii din industrie să fie respectați și sprijiniți. Fie că ești designer, arhitect, constructor sau furnizor, ARDI își propune să fie o resursă valoroasă pentru tine.

Acest început este doar primul pas spre o comunitate solidă și influentă, unde frumusețea și funcționalitatea se împletesc pentru a crea spații mai bune pentru toți. Te invităm să ni te alături și să contribui la redefinirea designului interior în România!

De la stânga la dreapta membrii fondatori ARDI: arh. Sorana Leru, arh. Eliza Yokina, arh. Alina Filipoiu, arh. Sebastian Mîndroiu, designer Adela Pârvu

Articole recente